Dacă animalele de laborator ar putea vorbi - Eseu S.F. pe tema pro și contra cercetărilor ştiinţifice realizate pe animale

Pământul devenise cea mai mare rezervaţie naturală din Calea Lactee, iar oamenii - animalele de companie şi de experiment ale roilienilor. Noii stăpâni ai Terrei veniseră în apropiere cu câteva mii de ani în urmă, dar abia la jumătatea secolului 21 coborâseră nevăzuţi şi nesimţiţi, luând chip omenesc, infiltrându-se în toate structurile de conducere politico-economico-financiare ale post-modernităţii, care ajunsese parcă într-o fundătură ideologică. Marii gânditori ai umanităţii erau amorţiţi şi fără soluţii. Toate întrunirile oficiale ale minţilor luminate ale omenirii - ONU, Forumul Economic Mondial, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură, Oganizatia Mondială a Comerţului, G8 şi toate celelalte – se terminau cu „rezoluţii fără soluţii”. Crizele de tot soiul nu încetau a se succeda, ducând la o înrăutăţire a vieţii pe pământ. Al treilea război mondial bulversase economiile ţărilor şi puţine rămăseseră neatinse de consecinţe. Nici măcar naţiunile izolate de axele războiului precum australienii, nu scăpaseră, prin efectele secundare asupra „supply chain-ului”, prin blocarea lanţului aprovizionare-consum-productie, dar şi a schimbărilor climatice ca urmare a poluării excesive şi a „extirpării” plămânului verde al planetei – pădurile.

Pe fondul acestei fierberi apocaliptice, într-o bună zi, pe toate canalele media s-a auzit şi văzut, la o oră de maximă audienţă, discursul cuceritor al un lider carismatic, tânăr, în jurul vârstei de 33 de ani, care, după ce a făcut o analiză la rece, acuzând de toate relele pe toţi reprezentanţii instituţiilor politice, administrative şi religioase ale umanităţii, a arătat luminiţa de la capătul tunelului, promițând pacea mondială. Dar aceasta trebuia să aibă un preţ: schimbarea din rădăcini a vieţii pământenilor. Asta însemna renunţarea la vechiul mod de viaţă şi eliberarea de orice concepte limitative: apartenenţa la grup, rasă, naţiune, religie etc. şi unirea tuturor sub conducerea unui guvern mondial, precum şi desfiinţarea oricărei instituţii care ar deservi aceste concepte învechite şi aducătoare de moarte. Ideile nu păreau a fi noi pentru oameni, dar erau îmbrăcate într-un ambalaj nou. În lipsa oricăror soluţii, oamenii acceptară cu multă uşurinţă ca fiecare naţiune să îşi trimită reprezentanţii în guvernul mondial. Noua situaţie semăna leit cu o naţionalizare la scară mondială, pentru că nimeni nu avea dreptul să deţină proprietăţi. O vreme, lucrurile s-au liniştit, iar omenirea începea să îşi revină. Bunăstarea era la ea acasă aproape peste tot. Ceea ce în urmă cu 100 de ani era de neconceput, acum era posibil: pe continente precum Africa, oamenii trăiau la fel de bine ca occidentul sfârşitului de secol XX. Oamenii ajunseseră sclavii fericiţi: aveau de toate, dar nu aveau libertate.

Cu timpul realitatea s-a dovedit a fi alta. Liderul mondial carismatic era de origine roilian. Roilienii erau stăpânii absoluţi ai sistemului bancar mondial. Toată viaţa oamenilor era un trai prezent în contul viitorului, exclusiv pe credite. Oamenii nu mai erau stăpâni decât pe datoriile lor. Pacea mondială a fost urmată de ieşirea din culise a noilor stăpâni. Roilienii – care nu numărau mai mult de 300.000 - deţineau absolut totul. Aceste fiinţe celeste, de la care oamenii trecutului ar fi avut aşteptări salvatoare, având un avans evolutiv de circa 700.000 de ani tereştri, erau adevărate zeităţi greceşti, deţineau capacităţi pentru care oamenii aveau un singur cuvânt: paranormale. Stăpâneau comunicarea telepatică, dar şi în forme necunoscute de om – comunicarea prin sunete care acopereau spectrul auditiv uman, dar şi în frecvenţe de peste 150.000 Hz, ceea ce făcea imposibilă recepția întregului limbaj roilian de către oameni. Aveau o tehnologie de transport la care oamenii secolului XX abia dacă o întâlneau în literatura S.F., stăpâneau teleportarea cuantică, teleportarea holografică, stăpâneau propulsia gravitaţională, precum şi alte tipuri de propulsie neconvenţională pentru om, nepoluante. Descifraseră tainele genomului uman, dar şi al tuturor formelor de viaţă pământeană, creind - ai zice - într-o joacă, noi forme de viaţă, atât în rândul fiinţelor cât şi al vegetalelor, în toate mediile. Aduseseră de pe planeta de origine cele câteva elemente chimice care lipseau de pe pământ, dar nu şi din tabelul pământeanului Mendeleev, cum ar fi elementele denumite „Ununseptiu” și „Moscovium”, cel care constituia elementul de bază al propulsiei antigravitaționale. Deţineau secretul tinereţii fără sfârşit şi al vieţii fără de moarte. Capacităţile mentale neobişnuite i-au făcut să manipuleze minţile oamenilor astfel încât a devenit imposibil ca aceştia să se apere în vreun fel, mai cu seamă că oamenii se aflau într-o stare euforică, în care centrii neuronali ai raţiunii erau aproape nefuncţionali. Omenirea era vrăjită, iar roilienii considerau oamenii specii inferioare, în acelaşi mod în care oamenii considerau cândva primatele.

Oamenii erau lăsaţi să îşi ducă viaţa pe pământ în condiţii bune, cu problemele lor, dar erau observaţi fără ca străinii să intervină în mod direct, la fel cum oamenii studiau animalele în rezervaţii sau în mediul natural. Nu interveneau în conflictele lor decât atât cât să nu fie perturbat mecanismul economic mondial. Oamenii deveniseră animalele de companie ale roilienilor. Cu timpul, s-a constatat că unele „exemplare” dispăreau pur-si-simplu dintre ai lor, ca să se afle ulterior ca oamenii erau obiectul interesului ştiinţific al roilienilor, care, deşi stăpâneau toate secretele vieţii, încă mai erau interesaţi de manipulările genetice. Pentru ei era o joacă de copii, căreia aceştia îi spuneau creativitate genetică. Observând că varietatea bipedă pe pământ era plictisitoare, puţin câte puţin, au pus în aplicare toate ideile care altă dată au fost produse ale minţilor bolnave ale unor conducători pământeni care au răscolit omenirea pentru perioade scurte: crearea unor populaţii de indivizi clonaţi, cu caracteristici noi, cu puteri fizice sporite, cu randament productiv superior, robocopi în serie destinaţi sistemului global de menţinere a păcii sociale – adevărate capodopere ştiinţifice. Aceste creaturi compozite, androizi, îmbinau structurile tisulare umane cu structuri chimice din materiale plastice compatibile, dar şi structuri intracraniene mixte – neuronale şi inteligenţa artificială, dispozitive optico-bionice – perechi de ochi cu toate caracteristicile unor dispozitive optice superperformante (zoom optic, macro, identificare facială ultrarapidă, scanare şi stocare, transmitere la distanţă a imaginilor, filmare - fotografiere, impanturi oculare cu micro-amplificatori electronooptici pentru vedere pe timp de noapte în infraroşu și termoviziune etc). Unii oameni erau teleportaţi pe planeta roilienilor împreună cu aceştia, ca exemplare ale unei specii exotice şi animale de companie şi trataţi acolo ca atare. Dar cel mai grav erau accentele din comportamentul roilienilor pe care oamenii le-ar fi catalogat ca naziste şi barbare şi anume, experimentele, traficul şi consumul de organe umane şi materializarea în obiecte casnice, de decor şi chiar vestimentare.

De câţiva ani se auzeau din ce în ce mai tare voci din rândul roilienilor care cereau reglementarea şi standardizarea unor practici etice în exploatarea tereştrilor. Departe de a considera roilienii nişte monştri, se pare că în ceea ce priveşte moralitatea, diferenţele evolutive faţă de oameni nu erau considerabile. Mare parte dintre ei realizau ca în cadrul experimentelor sofisticate de laborator, oamenii treceau prin suferinţe cumplite, care aminteau de experimentele absurde ale unui dr. J. Mengele sau F. Fischer. Astfel că încet-încet, în rândul galacticilor s-a format un curent care a reuşit să impună cel puţin o temă de gândire cu privire la respectarea unei etici în experimentele de laborator cu locuitori tereştri. Pentru roilieni, care deţineau secretul teraformarii, nu a fost nici o problemă în a transforma deşertul african în oraşe înfloritoare şi inexpugnabile, de unde conduceau omenirea şi în care îşi duceau traiul paradisiac. Într-un templu al ştiinţei dintr-un astfel de oraş, s-a desfăşurat un prim congres ştiinţific având ca temă “Etica în experimentele pe oameni”. Iată o parte din cuvântul unui notoriu roilian de ştiinţă:

„Noi roilienii avem relaţii foarte diferite cu oamenii. Ne bucurăm de ei ca şi creaturi de companie sau când îi vedem în habitatele lor naturale sau în grădinile umanologice create de noi. În unele culturi roiliene, anumite exemplare terestre au semnificaţii spirituale şi sunt tratate cu o consideraţie deosebită. În schimb, creştem extensiv oameni pentru a ne hrăni şi îmbrăca. Îi utilizăm la muncă, transport sau sport. Îi vânăm pentru distracţie. Intervenim prin diferite metode pentru menţinerea unor populaţii stabile în ecosistemele naturale sau îi ucidem când vin în conflict cu populaţiile roiliene, cum ar fi, de exemplu, în procesul de control populaţional al umanităţii.

Progresul ştiinţelor medicale roiliene în beneficiul evoluţiei populaţiilor galactice nu ar fi putut să ajungă până la stadiul actual fără ajutorul oamenilor de laborator. Cercetarea în acest domeniu este dependentă uneori de lucrul cu oamenii de laborator. Este imposibil să faci cercetare utilizând oameni şi să nu creezi un minim de disconfort acestora. Necesitatea reducerii suferinţei oamenilor a apărut odată cu necesitatea utilizării lor, dar astăzi este de importanţă majoră acest lucru, drept dovadă sumele alocate pentru studii care să îmbunătăţească acest proces. Trebuie să se facă studii pentru găsirea de metode care să înlocuiască tehnicile în vivo sau care să le îmbunătăţească în sensul derulării lor cu generarea de cât mai puţină suferinţă asupra oamenilor. Paralel cu aceste cercetări au apărut autorităţi care evaluează şi certifică experimentele. Acest deziderat poate fi atins evaluând experimentarea pe oameni la nivelul următoarelor trei stadii: preexperimental, experimental şi postexperimental. Toate aceste demersuri au ca scop înlocuirea utilizării oamenilor, reducerea utilizării lor în experimente şi atunci când sunt utilizate să fie tratate cât mai roilian posibil.”

Înainte ca vocea să îşi termine discursul pregătit, a fost întreruptă de un roilian agresiv, care a reamintit că aceşti bipezi primitivi, pretins evoluaţi, care s-au crezut multă vreme cea mai evoluată specie din metagalaxie, nu ar merita indulgenţe, de vreme ce, nu cu mulţi ani în urmă, ei înşişi nu arătau prea multă milă nici unii faţă de alţii, nici faţă de regnul animal, nici faţă de resursele planetei albastre. Nivelul emisiilor de CO2 în atmosferă, în urma activităţilor umane atinsese în anul 2020 nivelul record de 100 de miliarde de tone terestre, fapt ce dusese la dezechilibre majore în clima terestră, încălzirea globală cu 3 grade Celsius faţă de nivelul anului 2000, topirea calotelor glaciare, creşterea nivelului oceanului planetar cu aproape 7 metri. Toate localităţile de coastă au dispărut complet, s-au produs migraţii în masă ale locuitorilor, extincţii ale multor specii de animale. A reamintit de războaiele fratricide, în special de cei 20.000.000 de morţi din primul mare război terestru, de cei peste 70.000.000 din al doilea şi de cei 150.000.000 din cel de-al treilea, de departe cel mai îngrozitor, care a depăşit cu mult imaginaţia oricărui roilian.

Personajul pe care l-am putea numi „bunul roilian” şi-a reluat discursul spunând că schimbarea paradigmei indiferenţei faţă de oameni este în beneficiul tuturor.

“-Să nu uităm că şi strămoşii noştri au trecut prin stadiul copilăriei evolutive în care se află astăzi tereştrii, cu aceleaşi probleme. Strămoşii noştri nu au avut „norocul” unei invazii extraterestre „civilizatoare” care să-i trateze ca pe specii inferioare. Dezvoltarea ştiinţelor medicale s-a făcut prin utilizarea animalelor de laborator, în condiţii pe care azi le-am considera primitive şi degradante. Animalele de laborator nu au mai fost folosite, decât după ce ştiinţele au evoluat într-atât încât tehnologia a permis utilizarea modelelor virtuale asistate de inteligenţă artificială, iar ulterior crearea pe cale genetică de organisme şi organe artificiale cu destinaţie experimentală, care ofereau probabilitatea unor rezultate predictibile într-o măsură care a ajuns până la 99%.

Totuşi, revenind în prezent, trebuie să spunem că studiile pe oameni, care nu posedă o bază stabilă de referinţă conduc la o concluzie incorectă. Datorită complexităţii necesitaţilor comportamentale şi fiziologice, asociate cu existenţa stresului şi durerii, există riscul major de a colecta şi interpreta date eronate. Tulburările fiziologice şi comportamentale generate ca urmare a nerespectării conceptului de bunăstare pot fi date de manoperele executate în cadrul experimentului sau să apară spontan datorită factorilor stresori ce provin din condiţiile sociale şi de mediu zilnice. Să nu uităm că specia umană are un nivel oarecare de conştiinţă – e adevărat, greu de comparat cu a noastră - o capacitate reflexivă, precum şi stări pe care specia noastră le-a pierdut demult: stări afective care au o influenţă somatică şi funcţională semnificativă, care pot influenţa rezultatele experimentelor noastre. Atunci când aceste efecte sunt accidentale şi nu fac parte din designul experimental, factorii cauzatori de perturbaţii ar trebui eliminaţi sau minimalizaţi. Dacă bunăstarea oamenilor este compromisă, consecinţele pot include: variabilitate mare în rezultate, necesitatea creşterii numărului de oameni introduşi în experiment, date incomplete, date care nu pot fi analizate şi cu credibilitate scăzută, rezultate care nu pot fi aplicate în alte situaţii şi imposibilitatea publicării.

Menţinerea bunăstării oamenilor, identificarea, controlul şi eliminarea factorilor cauzatori de perturbări fiziologice şi comportamentale denotă o bună practică ştiinţifică.

Aprecierea nivelului etic al unui experiment trebuie efectuată distinctiv la cele trei stadii amintite anterior. Modul de întocmire al designului experimental trebuie să fie orientat pe oferirea metodelor alternative la experimentele cu oameni în toate cele trei etape ale principiului: înlocuire, reducere, ameliorare. Etica experimentală este o condiţie obligatorie pentru a asigura o bună practică ştiinţifică.”

* * *

Dacă animalele de laborator ar putea vorbi...

Florin Pîrvulescu

Bibliografie

Marinescu B., Coman C. (2010). Etica în experimentarea pe animale-Revista Română de Bioetică, Vol. 8, Nr. 3