Cuvânt la nuntă
O româncuță și un francez și-au unit destinele. Socrul mic, un bun prieten, m-a rugat să îl ajut cu un cuvânt la nuntă, că așa se obișnuiește pe la ei pe acolo.
Ce frumos! Un obicei frumos este ca grăunte de polen, merită păstrat și dus la procesare în stup. Nu trebuie decât să fim ca albinele.
Textul este preluat din e-ciorna sursă, exact așa cum l-am pregătit acolo, înainte să-l livrez ”clientului”.
Ce frumos! Un obicei frumos este ca grăunte de polen, merită păstrat și dus la procesare în stup. Nu trebuie decât să fim ca albinele.
Textul este preluat din e-ciorna sursă, exact așa cum l-am pregătit acolo, înainte să-l livrez ”clientului”.
„Dragi nuntași,
E drept că suntem în Franța, dar nu suntem parte a unui eveniment franțuzesc... (aici aș face o pauză). Dar nici românesc. Suntem parte a unui fericit eveniment european. Două suflete aparținând unor puncte cardinale opuse ale continentului – est și vest - se întâlnesc, pentru ca din două destine să facă unul.
Aș vrea să vă spun două vorbe despre identitatea tinerilor căsătoriți. (aș face iar o pauză uitându-mă la ei). La ce vă gândiți? La cartea de identitate? Nu. Nu o să vorbesc despre cărți de identitate. Ci despre o identitate la care se face referire în Biblie. Așa că aș începe cu un citat care se regăsește identic, atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament: ”Va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi cei doi vor fi un trup, un singur om (Facerea 2, 24; sf. Ap Pavel Epistola către Efeseni 5, 31).”
Stați liniștiți, nu mi-am propus sa iau pâinea preotului (părintelui). N-aș îndrăzni asta nici dacă aș fi absolvit teologia, cu atât mai puțin din stadiul de profan. Dar să-mi exprim umila părere pot să încerc.
Din citatul biblic s-ar putea înțelege că cei doi miri se unesc doar în trup, într-o uniune biologică. Fără să fim savanți în biologie, măcar din proprie experiență știm că este vorba de mult mai mult decât atât.
Pentru că din momentul în care s-au cunoscut, fiecare a ocupat arii corticale în creierul celuilalt. Și cum fiecare este proprietar pe proprii neuroni, este și pe informația deținută de aceștia, deci nu greșim dacă spunem că fiecare aparține celuilalt de-a dreptul neurologic, mnemonic. Ziceam de ”ocupare”. Poate nu întâmplător spunem în dragoste că suntem cuceriți. Îndrăgostiții își colonizează unii altora neuronii și inimile, se cuceresc reciproc. Persoana iubită este colonizatorul care cucerește teritoriul inimii colonizatului, care abia așteaptă să se declare învins și să se lase cucerit cu drag, în cel mai frumos război - iubirea.
Dar cine este acel ”un singur om” din citatul biblic? Este întregul format din două jumătăți care renunță fiecare la o parte din propria identitate, ca să capete o alta. Fiecare renunță la o parte din sinele vechi și ce rămâne pune in comun cu celălalt. Renunță la sine ca să devină celălalt.
Practic fiecare își schimbă identitatea, fiecare devine o altă persoană, cu identitatea schimbată complet. Pare că bărbatul rămâne neschimbat de vreme ce păstrează numele de familie, dar nu e chiar așa. După căsătorie, cei doi sunt cunoscuți de cei din jur și de societate ca fiind ”soțul ...ei” și ”soția lui...”. Vechii identității personale se adaugă cea a jumătății sale.
Vin în unitate cu ale lor și se întâlnesc la mijloc. Și încep a gândi la fel, să cunoască tot ce are celălalt ca pe sine: corp, minte, gusturi, bucurii, sensibilități... Fiecare parte o cunoaște pe cealaltă ca pe sine însăși, deci „eu sunt tu” și „tu ești eu” este mai mult decât o metaforă. Ei încep sa gândească sincron și complementar. Fiecare dintre ei se identifică cu celălalt, iar legătura depășește spațiul. Întreb acum pe cei căsătoriți, de câte ori nu vi s-a întâmplat să sunați soțul / soția și să auziți: ”tocmai acum voiam să te sun și eu”? Sau „mi-ai luat vorba, asta voiam să spun și eu?”. Deci fiecare este jumătate de emisferă din encefalul acelui „singur om”, al persoanei-cuplu, al perechii. Dacă identității omului-pereche li se alătură și un copil sau mai mulți, poate, identitatea lor se îmbogățește. Dacă ne întâlnim după mai multă vreme, nu ne întrebăm noi unii pe alții ce fac copiii? Adică despre părți din identitatea acelui ”singur om” care s-a născut la nuntă.
Să urăm celor doi tineri care, începând de azi, lăsând fiecare pe mama sa și pe tatăl său, ”vor fi un trup, un singur om”, să fie fericiți în noua lor identitate, până la adânci bătrâneți, cum se pune pe la noi.
(și ce mai crezi că se poate ura)”
E drept că suntem în Franța, dar nu suntem parte a unui eveniment franțuzesc... (aici aș face o pauză). Dar nici românesc. Suntem parte a unui fericit eveniment european. Două suflete aparținând unor puncte cardinale opuse ale continentului – est și vest - se întâlnesc, pentru ca din două destine să facă unul.
Aș vrea să vă spun două vorbe despre identitatea tinerilor căsătoriți. (aș face iar o pauză uitându-mă la ei). La ce vă gândiți? La cartea de identitate? Nu. Nu o să vorbesc despre cărți de identitate. Ci despre o identitate la care se face referire în Biblie. Așa că aș începe cu un citat care se regăsește identic, atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament: ”Va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi cei doi vor fi un trup, un singur om (Facerea 2, 24; sf. Ap Pavel Epistola către Efeseni 5, 31).”
Stați liniștiți, nu mi-am propus sa iau pâinea preotului (părintelui). N-aș îndrăzni asta nici dacă aș fi absolvit teologia, cu atât mai puțin din stadiul de profan. Dar să-mi exprim umila părere pot să încerc.
Din citatul biblic s-ar putea înțelege că cei doi miri se unesc doar în trup, într-o uniune biologică. Fără să fim savanți în biologie, măcar din proprie experiență știm că este vorba de mult mai mult decât atât.
Pentru că din momentul în care s-au cunoscut, fiecare a ocupat arii corticale în creierul celuilalt. Și cum fiecare este proprietar pe proprii neuroni, este și pe informația deținută de aceștia, deci nu greșim dacă spunem că fiecare aparține celuilalt de-a dreptul neurologic, mnemonic. Ziceam de ”ocupare”. Poate nu întâmplător spunem în dragoste că suntem cuceriți. Îndrăgostiții își colonizează unii altora neuronii și inimile, se cuceresc reciproc. Persoana iubită este colonizatorul care cucerește teritoriul inimii colonizatului, care abia așteaptă să se declare învins și să se lase cucerit cu drag, în cel mai frumos război - iubirea.
Dar cine este acel ”un singur om” din citatul biblic? Este întregul format din două jumătăți care renunță fiecare la o parte din propria identitate, ca să capete o alta. Fiecare renunță la o parte din sinele vechi și ce rămâne pune in comun cu celălalt. Renunță la sine ca să devină celălalt.
Practic fiecare își schimbă identitatea, fiecare devine o altă persoană, cu identitatea schimbată complet. Pare că bărbatul rămâne neschimbat de vreme ce păstrează numele de familie, dar nu e chiar așa. După căsătorie, cei doi sunt cunoscuți de cei din jur și de societate ca fiind ”soțul ...ei” și ”soția lui...”. Vechii identității personale se adaugă cea a jumătății sale.
Vin în unitate cu ale lor și se întâlnesc la mijloc. Și încep a gândi la fel, să cunoască tot ce are celălalt ca pe sine: corp, minte, gusturi, bucurii, sensibilități... Fiecare parte o cunoaște pe cealaltă ca pe sine însăși, deci „eu sunt tu” și „tu ești eu” este mai mult decât o metaforă. Ei încep sa gândească sincron și complementar. Fiecare dintre ei se identifică cu celălalt, iar legătura depășește spațiul. Întreb acum pe cei căsătoriți, de câte ori nu vi s-a întâmplat să sunați soțul / soția și să auziți: ”tocmai acum voiam să te sun și eu”? Sau „mi-ai luat vorba, asta voiam să spun și eu?”. Deci fiecare este jumătate de emisferă din encefalul acelui „singur om”, al persoanei-cuplu, al perechii. Dacă identității omului-pereche li se alătură și un copil sau mai mulți, poate, identitatea lor se îmbogățește. Dacă ne întâlnim după mai multă vreme, nu ne întrebăm noi unii pe alții ce fac copiii? Adică despre părți din identitatea acelui ”singur om” care s-a născut la nuntă.
Să urăm celor doi tineri care, începând de azi, lăsând fiecare pe mama sa și pe tatăl său, ”vor fi un trup, un singur om”, să fie fericiți în noua lor identitate, până la adânci bătrâneți, cum se pune pe la noi.
(și ce mai crezi că se poate ura)”
Comentarii
Trimiteți un comentariu