Efectele ecranelor asupra copiilor

 

 

 

Necesitatea studiului efectelor ecranelor asupra minții umane a apărut după ce în ţările dezvoltate tehnologic, mijloacele media au devenit nu numai parte a vieții cotidiene, ci chiar determinante pentru un mod de viață nemaiîntâlnit până atunci. Primele lucrări publicate care au abordat această problematică au apărut în deceniul al IX-lea al secolului trecut, în Statele Unite. Mi-am pus întrebarea de ce totuşi aşa de târziu, dat fiind faptul că televiziunea devenise mijlocul principal de informare si divertisment, devenind un adevărat simbol al societăţii de consum, alături de automobil, încă de la mijlocul anilor 60. În 1964, 60 de milioane de televizoare erau instalate în casele particulare din Statele Unite. 

Studiile vizează utilizarea mijloacelor media audio-vizuale: televiziune, clipuri video comerciale, filme, jocuri video, radio, muzica înregistrată/redată, calculator, telefonie şi internet etc. Dintre acestea, ne vom opri asupra utilizării excesive a televizorului, calculatorului și internetului.

Vizionarea TV

Examinând rata criminalităţii în SUA, Canada şi Africa de Sud cercetătorii au constatat, după aproximativ 20 ani de la introducerea televiziunii în SUA şi în Canada, dublarea ratei omuciderilor şi a furturilor. De ce atâția ani? pentru că atât a fost nevoie să treacă pentru a se maturiza o generaţie crescută cu televizorul. Cercetările din domeniul neuropsihologiei desfăşurate în ultimele decenii demonstrează faptul că vizionarea constituie un important factor în intensificarea stării de nervozitate şi agitație mentală, în slăbirea capacităţii de concentrare, în scăderea memoriei, în apariţia stării de pasivitate şi a plictiselii, a depresiilor, a anxietăţii şi tulburărilor de personalitate. Cea mai gravă consecinţă a vizionării o constituie afectarea dezvoltării şi funcţionării cortexului prefrontaI datorită stresului generat pe parcursul vizionării. Prin obişnuința vizionării câteva ceasuri zilnic, tinerilor în mod special, li se induce o stare de pasivitate, de lipsă de concentrare¹.

După cum ştim, cele două emisfere cerebrale au roluri diferite, dar sunt complementare şi în interacţiune prin corpul calos, care asigură comunicarea între acestea. Emisfera dreaptă este responsabilă de procesări globale, de abordări abstracte, creative şi imaginative, aici se află sediul emoţiilor, al vizualizării spațiale și al tuturor aspectelor legate de vise, în timp ce emisfera stângă este responsabilă cu organizarea, analiza şi procesarea logică a datelor, este sediul limbajului, al cuvântului, implică aspecte lingvistice ale scrierii, mediază gândirea logică, deductivă, analiza şi sinteza, organizarea detaliilor în ordine. De reţelele emisferei stângi depinde buna stăpânire a gramaticii, a sintaxei². După numai două minute de vizionare TV activitatea bioelectrică a cortexului se situează în ecartul frecvenţelor de 7-14 Hz, proprii stării de relaxare hipnotică sau de tranziție spre starea de somn, în care ”greutatea” este mutată pe emisfera dreaptă. Adică, în termeni IT, emisfera dreaptă este placa audio-video care preia informația prin perifericele ochi-urechi, pe care o transmite prin structura de tranziție numită ”corp calos” spre procesorul de funcții superioare din emisfera stângă. Cercetările au demonstrat că în timpul privitului la televizor apare o anomalie neurologică: inhibarea emisferei stângi, care îşi reduce activitatea extrem de mult. Ceea ce emisfera dreaptă înregistrează, nu mai este procesat de cea stângă. Orice orientare înspre lumea exterioară creşte frecvenţa undelor cerebrale şi blochează emisia undelor alfa. Deci, în loc să antreneze atenţia activă, televiziunea pare să o suspende¹. De ce este important să înțelegem stările de veghe ale conștienței (a nu se confunda cu conștiința)? Pentru că în starea alfa – proprie stării de hipnoză, de veghe-liniște, calm, meditație - creierul are o sugestibilitate mai mare, asta însemnând că informația din mediu pătrunde mai ușor în subconștient, fără a fi procesată/prelucrată de gândirea logică. Mecanism care este o tentație prea mare pentru a nu fi folosit de specialiștii în marketing (comercial, politic etc) sau de formatorii de opinii.

Prin urmare, gândirea logică şi analitică, exprimarea corectă a ideilor, cititul, scrierea, raționamentul matematic şi ştiinţific, împreună cu alte abilităţi din cele procesate de emisfera stângă, sunt puse între parateze în societatea modernă, prin vizionarea excesivă a televizorului şi prin utilizarea calculatorului ca mijloc de divertisment, după cum vom vedea mai departe.

Pentru dezvoltarea normală a cortexului sunt importante atât activitatea exterioară, participarea activă a copilului / tânărului la experienţa cotidiană, interacţiunea activă cu mediul şi societatea, cât şi intensitatea proceselor interioare, a reflecţiei despre lumea înconjurătoare şi a imaginaţiei. În măsura în care copiii se uită la televizor excesiv de mult încă din primii ani de viaţă, mai târziu vor întâmpina dificultăţi mari în comunicare. Limbajul bine dezvoltat, este dobândit numai prin implicarea interactivă. Copiii au nevoie să asculte şi să fie ascultatţi, să se joace cu cuvintele şi să raţioneze cu ajutorul lor. Trebuie să fie receptivi la noile cuvinte şi poveşti, pentru a construi o bază personală a înţelesului semantic. Dialogul cu părinţii, cu fraţii, în răbdare şi dragoste ocupă, după ultimele cercetări, rolul cel mai important în configurarea reţelelor neuronale, mai mult decât oricare altă experienţă.

Pe termen lung, vizionarea TV este un factor important în generarea unui comportament pasiv, pentru că diminuează puternic capacitatea de implicare în propria existenţă, determină pasivitate în planificarea activităţilor viitoare şi în organizarea programului zilnic, cultivă plictiseala, dezinteresul sau apatia.

Vizionarea TV contribuie în mod esenţial la diminuarea controlului interior al proceselor mentale şi la preluarea acestuia de către mediu și nu trebuie să înlocuiască jocurile fizice (alergatul, înotul etc.), lucrul de mână (a construi, a coase, a scrie, a face ceva cu mâinile) sau alte activităti prin care cele două părți ale corpului (stânga-dreapta) şi conexiunile corespunzătoare lor din creier învaţă să se coordoneze între ele. Incapacitatea de a citi a copiilor de astăzi nu se datorează atât indispoziţiei pe care ei ar arăta-o faţă de o activitate care cere un efort mai mare decât vizionarea TV, cât mai cu seamă unei nedezvoltări normale a cortexului, fenomen care îngreunează înțelegerea şi însușirea semnificaţiei lucrurilor citite. Proporţional cu timpul acordat vizionării TV, scade capacitatea de a mai adânci înţelesurile ascunse dincolo de rândurile parcurse. Cercetătorii au determinat că elevii cei mai buni sunt aceia care tind să se uite mai puţin la televizor¹.

ADHD (Attention Deficit with or without Hyperactivity Disorder) este boala de care, după unele statistici realizate în SUA, suferă mai mult de o treime dintre copiii americani. Cercetările asupra influenţei televiziunii în apariţia şi dezvoltarea sindromului ADHD la tineri au identificat caracteristicile proprii mass-media care contribuie la instalarea acestei tulburări:

1. Tehnologia video. Creierul uman nu a fost dotat cu un sistem care să facă posibilă percepţia şi prelucrarea suficient de rapidă a imaginilor în mişcare precum o face, de exemplu, computerul, o maşină perfect adaptată acestei funcții. Fiindu-i depăşite capacitățile, cortexul renunță parțial sau total la anumite funcții şi procese care-i caracterizează în mod obişnuit activitatea. 

2. Conţinutul programelor TV urmărite: violenţa, comportamentele antisociale, conţinutul erotic şi pornografic etc. 

3. Timpul petrecut în faţa ecranului.

Violenta la copii apare nu numai din cauza mesajelor violente transmise pe micul ecran, ci şi din cauza deteriorării cortexului prefrontal în urma vizionării excesive. Se ştie, de exemplu, că persoanele care au suferit în urma unui accident o deteriorare funcțională a acestei părţi a creierului devin extrem de agresive. Prin urmare, într-o oarecare măsură este falsă ideea că utilizarea calculatorului dezvoltă gândirea şi-l face pe copil mai inteligent. Am spus ”într-o oarecare măsură” pentru că lucrurile nu sunt  intrinsec bune sau rele, ci modul în care sunt utlizate. Folosit în virtutea principiului utilității, cu măsură, computerul poate fi o sculă extrem de folositoare.

În cadrul anchetelor pe tema agresiunii tinerilor au fost constatate corelări semnificative între expunerea la mass-media şi creşteri ale agresiunii în societatea occidentală. Monitorizarea programelor TV şi producţiilor video în SUA, produse între 1937 şi 1999, a relevant faptul că cel mai mare procent de violenţă a fost identificat la programele destinate copiilor⁵. Nechemate, întrebări retorice răsar în mintea mea: de ce, cine şi ce câştig ar avea de pe urma acestei politici editoriale a violenței?

Deoarece copiii mai mici de 7-8 ani nu pot face deosebirea între fantezie şi realitate, ei sunt vulnerabili la învăţarea şi adoptarea atitudinilor şi comportamentelor prezentate ca realitate de către mass-media. Pentru unii copii, expunerea la violenţă mass-media duce la anxietate, la depresie si la sindromul de stres posttraumatic sau tulburări de somn. Numeroase studii au arătat că efectul cel mai insidios şi puternic al violenţei mass-media este desensibilizarea la violenţa din viaţa reală⁶.

Datorită faptului că în perioada dezvoltării ariilor corticale răspunzătoare de funcțiile cognitive copii au fost privaţi de stimulii necesari dezvoltării lor, pentru că au crescut în primii ani de viaţă cu televizorul, dificultăţile întâmpinate sunt proporţionale cu timpul acordat zilnic vizionării. Acest handicap poate fi recuperat foarte greu şi, în cele mai multe cazuri, nu în mod complet.

Academia Americană de Pediatrie, recomandă ca până la doi ani copiii să nu fie lăsaţi să se uite la televizor, iar după această vârstă, pe toată perioada vârstei şcolare, să li se limiteze timpul vizionării (cumulat televizor, video sau calculator) la una, cel mult două ore pe zi. Unii autori opinează ca măcar până la 5-6 ani, când se încheie prima perioadă esenţială în dezvoltarea creierului, copiii să fie ţinuţi departe de televizor şi de calculator. Când vizionarea intensivă se desfăşoară de la vârste fragede, (2-5 ani) perioade în care, creierul copilului se dezvoltă şi se structurează, această activitate poate cauza o anumită atrofiere corticală, o dezvoltare insuficientă a unor arii neuronale şi aceasta atât prin privarea de stimulii necesari vârstei, cât şi prin inhibarea pe care vizionarea o exercită, spre exemplu, asupra funcționării emisferei stângi^6.

Televizionarea este o activitate cu totul improprie funcţionării şi dezvoltării creierului. Se pare că mintea umană se adaptează doar parţial acestui tip de comunicare şi aceasta cu riscuri mari pentru sănătatea cortexului¹.

Calculatorul, internetul

Jocurile determină reacţii automate, pentru că punctele pe care le câştigă jucătorul depind de viteza sa de reacţie. Reacţiile automate sunt caracteristice animalelor şi nu fiinţelor umane adulte. Se poate spune deci că jocurile electronice îi “animalizează” pe jucători, îi “robotizează”. Jocurile electronice sunt contrare unuia din obiectivele educaţiei şi anume, să facă din copii şi tineri fiinţe mai umane, să dezvolte capacitatea de luare a unor decizii conştiente, corecte. Jocurile electronice violente nu au nici un efect educaţional. Activitatea corticală a celor care petrec ore în şir zilnic jucându-se pe calculator este identică cu aceea a celor suferinzi de demenţă în sadiu avansat. Cel mai este afectat cortexul prefrontal. Prin intermediul sistemului nervos central jocurile pe calculator produc modificări semnificative în consumul de oxigen, conduc la creşterea ritmului cardiac şi a tensiunii¹.

Unii utilizatori on-line au devenit dependenţi de internet într-un mod asemănător cu cel în care alte persoane au devenit dependente de droguri sau de alcool, această dependenţă de internet ducând la o deteriorare a rezultatelor în învăţământ, în viaţa socială şi profesională, pentru că toate dependenţele indiferent de agentul hedonic consumat, au o determinare atât psihologică cât şi fizică, la nivelul neuronilor din nucleul accumbens. Dependenţa se explică prin așa-numitul mecanism neuro-fiziologic de ”pedeapsă și răsplată”. Răsplata generează trăiri pozitive. Activarea sistemului de răsplată este determinată de semnale generate de unele senzaţii sau percepţii, de satisfacerea motivaţiilor biologice sau a motivaţiilor ludice sau de ordin cultural, de activitatea mentală, de anumite construcţii imaginative sau procese cognitive. Starea de plăcere este un efect al cantităţii de dopamină descărcată de către neuronii ariei tegmentale ventrale. Sistemul de răsplată are ca sarcină întărirea şi memorarea trăirilor emoţionale, astfel încât să determine adoptarea de către individ a unor strategii pentru supravieţuirea sa şi a speciei, plăcerea fiind un mijloc prin intermediul căruia se atinge acest scop. Strategiile hedonice care caută doar plăcerea (jocuri de noroc, dependenţa de calculator, băutura, erotismul etc.), fac din plăcere un scop în sine. Când acestea devin dominante asistăm la o intoxicare comportamentală. Din punct de vedere neurologic, pragul răsplăţii necesare pentru ca tânărul să se implice într-o activitate este mult mai mare. Este nevoie de o restimulare mult mai puternică pentru a-i face să îndeplinească tot ce li se spune sau să ducă la bun sfârșit o sarcină oarecare, de aceea ei solicită bani, mâncare, jucării, privilegii pentru a munci. Recompensele subtile, precum dragostea de a învăţa, laudele, bunăvoinţa profesorilor nu-i mai motivează deloc. Jocul pe calculator creează tânărului un reflex de satisfacţie ca răspuns imediat la eforturile sale, care, întreţinut vreme îndelungată, se manifestă în starea de adult ca lipsa motivaţiei pentru a presta o activitate utilă o perioadă îndelungată, până la primirea recompensei (de ex. o luna până la primirea salariului)².

Stresul este răspunsul organismului la anumiţi factori de mediu, percepiți ca fiind agresivi. Creierul nu face deosebirea între pericolul din spaţiul realităţii şi cel din mediul virtual, astfel că el pregăteşte organismul – prin glandele suprarenale - pentru acţiune, în cazul în care percepe un pericol real pentru viaţă (de exemplu iminenţa unei întâlniri cu un câine agresiv), la fel ca atunci când urmăreşte un film de acţiune sau un joc violent. Dacă organismul utilizează "combustibilii" – corticosteroizi şi catecolamine - pentru a grăbi metabolismul în scopuri locomotorii (apărare sau fugă) este în regulă, dar atunci când nu este utilizat, pentru că stăm pe scaun sau în fotoliu, toate substanţele chimice vor produce daune organice în timp, dacă aceste stări sunt sistematice (ex. boli cardiovasculare).

În ultimele decenii, întreg spaţiul media - atât programele televiziunilor din lumea occidentală cât şi internetul - a fost invadat de materiale cu conţinut erotic. Acest lucru creşte efectiv activitatea sexuală la tineri şi la copii. Studiile arată totodată, o semnificativă descreştere a vârstei primului contact sexual, probabilitatea ca primul act sexual să aibă loc la o vârstă mai timpurie crescând proporţional cu numărul orelor de vizionare a acestui tip de programe. Desigur, există programe de control parental, dar puţini sunt părinţii care pot controla accesul de la prima utilizare.

Studiile arată că pornografia măreşte agresivitatea; creşterea cazurilor de viol, acceptarea cu mai mare uşurinţă a violenţei îndreptate împotriva femeilor. Sistemul nervos devine dependent de acea cantitate de endorfine ce este emisă în urma vizionării materialelor erotice. Vizionarea materialelor erotice, consumul prelungit de pornografie produce -  in mod paradoxal – impotenta, subminează fidelitatea în căsnicie, dorinţa întemeierii unei familii şi de a avea copii, pentru că utilizatorii percep faptul de a avea copii şi a întemeia o familie ca inconveniente în calea obţinerii plăcerii¹.

Copiii devin uşor victimele forţei hipnotice pe care o exercită televiziunea şi internetul. Părinţii trebuie să înţeleagă că va trebui să îşi facă timp pentru a-l dedica copiilor, pentru a le asigura o dezvoltare mintală și mentală sănătoasă. 

Concluzii

În ultimii ani asistăm la o continuă degradare a climatului de securitate în şcolile noastre, ca şi o deteriorare generală a rezultatelor la învăţătură, efecte care se pot maniefsta în legătură directă cu accesul necontrolat al copiilor noştri la lumea virtuală şi hipnotică a ecranelor oglinzilor fermecate.

Copilul nu are discernământul pentru a se opune, de aceea suntem obligaţi faţă de ei şi faţă de viitorul lor, dar şi al nostru, să luăm act de realitatea acestor pericole şi să adoptăm o atitudine responsabilă în educarea copiilor noştri, în desfăşurarea vieţii de familie şi în societate. Altfel vom deveni spectatori neputincioşi şi poate victime ale unei revărsări de violenţă, care a debutat de ceva vreme, a înmulţirii a bolilor mintale, de la probleme de atenție şi hiperactivitate, până la autism.

Bibliografie:                                                                              

1.  Gheorghe V, 2005. Efectele televiziunii asupra minţii umane. Bucureşti: Evangheismos

2.  Bălăceanu Stolnici C., Borosanu A., Berescu M. (2006). De la neurobiologie la neuropsihologie. Constanţa: Ed. Fundației ”Andrei Șaguna”

3.  Gheorghe V., 2007. Efectele micului ecran asupra minţii copilului. Bucureşti: Prodromos

4.  RADU-Tomşa I., Fundamentele psihologiei  

5.  Media violence. Pediatrics – oficial journal of the American Academy of Pediatrics. http://pediatrics.aappublications.org/content/108/5/1222.full.html

6          6.  Joint Statement on the Impact of Entertainment Violence on Children”.           (http://www.aap.org/advocacy/releases/jstmtevc.htm)