Noi nu suntem fiii ploii
Mă
mir de înverșunarea unora în lupta lor cu Dumnezeu. Seamănă cu Iacov, cel care
s-a luptat cu Peniel noaptea. Doar că ei nu sunt aleși.
”Dar
s-a sculat noaptea şi luând pe cele două femei ale sale şi pe cele două roabe
şi pe cei unsprezece copii ai săi, a trecut Iabocul prin vad. Iar
după ce i-a luat şi i-a trecut râul, a trecut şi toate ale sale.
Rămânând Iacov singur, s-a luptat Cineva cu dânsul până la revărsatul zorilor. Văzând însă că nu-l poate răpune Acela, S-a atins de încheietura
coapsei lui şi i-a vătămat lui Iacov încheietura coapsei, pe când se lupta cu
el. Şi i-a zis: "Lasă-Mă să plec, că s-au ivit
zorile!" Iacov I-a răspuns: "Nu Te las până nu mă vei
binecuvânta". Şi l-a întrebat Acela: "Care îţi este
numele?" Şi el a zis: "Iacov!" Zisu-i-a Acela:
"De acum nu-ţi va mai fi numele Iacov, ci Israel te vei numi, că te-ai
luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai ieşit biruitor!" (Geneza, 32-28)
Un prieten îmi spune cu satisfacție că oamenii de știință
au determinat probabilitatea cu care ar fi putut apărea prima structură de ADN
din elementele primordiale ale vieții, baze, proteine, aminoacizi. Nu mai știu
ordinul de mărime, un milion, un miliard, o mie de miliarde de evenimente, de
încercări, nu contează. Chiar nu contează! Cine știe un pic de genetică
înțelege absurdul teoriei. Înțelegerea helixului moleculei organice de ADN
poate fi cheia lămuritoare care deschide ușa inimii împietrite în autonomie.
Fiecare
dintre noi are în medie 30.000 de miliarde
celule[1].
În fiecare celulă se găsește un firicel de grosime microscopică, dar prin
comparație de o lungime incredibil de mare: circa 1,80 m. Dacă înmulțim această
valoare cu numărul de celule obținem o distanță de 54.000.000.000 km. Adică de
360 de ori distanța de la Pământ la Soare.
Evoluționismul ne învață că toate au evoluat de la
simplu la complex, dintr-o ființă unicelulară. Factorii determinanți au fost
mediul și aptitudinea ființelor de a se adapta. Nimeni nu a determinat, însă,
din ce a evoluat acea primă bacterie, care avea deja în nucleu ADN-ul. Dacă
elementele componente ale celulei puteau fi adunate de hazard într-o formă care
să semene cu elementele constitutive ale celulei, cu ADN-ul e mai greu. ADN
(acidul dezoxiribonucleic) este o structură formată din două rânduri de ARN
(acidul ribonucleic), legate de perechi de baze azotate: adenină, guanină,
timină, citozină. Acestea intră în compoziția ADN-ului, în timp ce în ARN timina este înlocuită
cu uracil.
Fiecare trăsătură biologică este definită de o genă,
care este fragment de ADN, o succesiune de rutine informatice, așezate într-o
ordine logică adecvării la scop. ADN-ul este ”bobinat” și plicaturat în pachete
de cromozomi, după cum știm, în număr de 46 la om.
Software-ul IT - sistemele de operare, programele care
dau ”viață” gadgeturilor noastre - este realizat într-un limbaj codificat în
algebra booleană, în binar, folosind două semne, 0 și 1, deci în bază 2. ADN
este un program cu mult mai complex, format din patru semne, cele patru baze,
dar nu știu dacă putem spune că este realizat în bază 4, pentru că pare a fi
chiar mai complex de atât. De fapt, ADN-ul este un program informatic
de natură biologică, care conține o secvență de rutine (gene) ce oferă
funcționalitate ființei din toate punctele de vedere.
Prima ființă unicelulară, născută din hazard, a avut
dintru început funcționalitate, nu ar fi viețuit dacă o singură componentă din
citoplasmă sau un singur mecanism molecular ar fi lipsit din întreg, dacă o
singură secvență de ADN, o genă s-ar fi amestecat într-o altă ordine,
funcționalitatea celulei în întregul ei n-ar fi existat. Dacă acea combinație
fericită, care a dus la apariția primei structuri de ADN a dus la apariția
primei celule vii, stau și mă întreb cum s-a întâmplat exact aceeași succesiune
de secvențe logice pentru a doua structură ADN. Aaa, stai puțin! Prima celulă
s-a autodivizat. Ceea ce înseamnă că această funcțiune, de reproducere, s-a
regăsit din prima versiune de software ADN, într-o genă perfect funcțională, cu
exprimare perfect dominantă. Nu puteau exista două încercări, pentru că celula
nu s-ar fi multiplicat. N-ai încotro și vezi inteligența naturii. Vezi
supranaturalul din natură.
De fapt, alta e problema. Omul a făcut un superb
exercițiu de gândire probabilistică. Ce este probabilitatea? Posibilitatea de
apariție a unui eveniment. POSIBILITATEA… Evenimentul așteptat poate să apară
cu probabilitatea calculată SAU poate să NU apară.
Apropos de probabilitate,
când există două explicații pentru același eveniment, cea mai probabil
adevărată este cea mai simplă. ADN poartă din plin amprenta inteligenței.
Teoreticienii evoluționiști nu au găsit nici măcar un exemplar de ființă sau o
genă a unei ființe aflate într-un stadiu eronat de evoluție, ca expresie a
multiplelor încercări ale naturii. Nu s-au găsit populații de vietăți simple,
să nu spun fosile, cu defecte genetice în masă, expresie a încercărilor
nesfârșite ale naturii de a ajunge la o finalitate funcțională perfectă așa cum
o constatăm noi azi. Nu am găsit nici o constatare antropologică de genul
”acesta este un exemplu de eșec evolutiv, o încercare nereușită a naturii etc”.
Tot ce găsim în pământ e perfect.
Poate că studiul comparativ
al SNC[2]
la om și la primate sugerează o evoluție. Spunem ”neocortex” pentru că vorbim
despre un strat neuronal foarte subțire, prezent la om, spre deosebire de
primate, strat responsabil cu funcțiile cognitive superioare. E ca și cum a
fost adăugat. Evoluționismul, bazat pe hazard și selecție naturală ne învață că
”Omul este considerat ca produsul unui lung proces evolutiv care este
repetat rezumativ in cursul dezvoltării embrionare (E. Haekel). Nu mai este o
ființă aparte, ci un animal. Este o maimuță goala - fără păr (Desmond Morris)
dotată printre altele cu uriașe posibilități cognitive și cu un grai
articulat(...). Se descoperă că, speciile sunt structuri dinamice cu forme
necristalizate care evoluează morfofuncțional prin microevoluție și prin
speciere sau evoluție filogenetică.”[3]
Toată
această judecată se aplică ființelor aflate într-un stadiu de evoluție, oricare
ar fi el. Dar despre prima ființă? Prima moleculă de ADN obținută la nimereală
din încercările recurente ale naturii conținea inclusiv inteligența, adică
abilitatea adaptării la mediu, adică a evoluției. Ajungem iar la o intrinsecă
inteligență a materiei. „Păi - ar zice evoluționistul - și prima
moleculă de ADN așa cum o știm noi azi, a fost rodul evoluției, din structuri mai
simple de aminoacizi, proteine spre structuri din ce în ce mai complexe.”
Deci hazardul a fost capabil de evoluție de la simplu la complex. ”Capabil”...
Încă un atribut al inteligenței atribuit materiei. Mi se pare că ne străduim să
demonstrăm existența umbrei ignorând prezența luminii.
În urmă
cu câțiva ani am văzut un documentar care a studiat ADN-ul uneia dintre primele
bacterii apărute pe Pământ, flagelul. O ființă unicelulară care avea
molecula de ADN cu toate funcțiile morfo-fiziologice pentru a-și asigura
evoluția în mediu chiar de la prima versiune. Dacă lipsea o singură genă
(funcție), viața nu era posibilă.
Dacă natura ajunge la un rezultat asemănător sau chiar
mult superior, înseamnă că n-avem încotro și trebuie să îi atribuim aptitudinea
de inteligență. Numai că naturii îi lipsește voința și conștiența observării.
Legității simpliste din experimentul omului de știință trebuie să i se mai
aplice niște factori de multiplicare care țin de repetabilitate, care scad și
mai mult așteptările probabilistice. Algoritmul ajunge la acea valoare,
încercând toate variantele, FĂRĂ SĂ REPETE combinațiile. Fără factor subiectiv
observator, fără algoritm de aplicare, biata natură ar putea repeta la
nesfârșit combinații nereușite. Ba, mai mult, o combinație reușită la un moment
dat ar putea să nu mai fie obținută de către tata Hazard mestecând cu făcălețul
la următoarea supă primordială a vieții.
Dacă introducem în calculator ca variabile literele
alfabetului și ca produs așteptat o poezie de Eminescu, calculatorul va găsi o
soluție și ne va da un rezultat, pentru că aplicând un algoritm (adică o lege
tot de om stabilită), acesta epuizează toate variantele. Numai că motorul
acestui rezultat este voința omului. Este un experiment cu rezultat așteptat.
Sau dacă
sistemul de operare Windows poartă amprenta inteligenței, de care nimeni nu se
îndoiește, care este probabilitatea ca acesta să apară din întâmplare, aruncând
numerele 0 și 1 pe un jgheab? Statisticile ne-ar oferi o soluție matematică, cu
o singură condiție: să nu repetăm nicio versiune.
Care
este probabilitatea ca prima moleculă de ADN să apară în supa primordială din
întâmplare? Natura nu cunoaște statistici, nu are conștiință și conștiență și
ar repeta unele combinații absolut aleatoriu, ceea ce ar complica rezultatul
final. Probabilitatea apariției primei molecule de ADN este atât de mică încât
vârsta Universului nu ar ajunge.
Așadar,
iată cum folosim dubla măsură în judecățile noastre: sistemul de operare
Windows poartă amprenta inteligenței, ADN-ul, o structură informatică de natură
biologică cu mult mai complexă, nu.
Vorba
scriitorului, nu știu alții cum sunt, dar eu cu cât aprofundez științele,
descopăr amprenta unei inteligențe superioare. În fond, omul de știință se
bucură atunci când mai descoperă ceva. Descoperă... Deci, involuntar recunoaștem
că descoperim ceva ce a fost acoperit de Cineva. Noi îi spunem Dumnezeu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu